Termeni și condiții
- Dacă doriți să vă abonați la serviciile noastre pentru rezervări și management, va trebui să deschideți un cont la noi.
- tilizarea aplicației web “www.boosteat.com” și a site-urilor web www.www.boosteat.com (denumite în continuare colectiv www.boosteat.com) este supusă termenilor și condițiilor de mai jos. Vă rugăm să vă informați în mod regulat despre posibile modificări. Data de intrare în vigoare: 20 mai 2018.
1. Partile Contractante
1.1. S.C. BOOST EAT S.R.L., cu sediul social în România, 177F Popesti, Cluj County, 407058, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J12/4122/2021 CUI RO44816605, având contul nr. RO33BTRLRONCRT0613306201, deschis la Banca Transilvania, reprezentat de dl. Marius Mocian, operatorul platformei www.www.boosteat.com în calitate de Prestator.
si
Clientul, utilizatorul platformei Boosteat și a tuturor serviciilor oferite prin intermediul acesteia au agreat următoarele:
Acesta reprezintă contractul propus de Prestator și trebuie acceptat înainte de comandarea oricărui serviciu oferit de Prestator. Orice comandă confirmată de Client, prin bifarea căsuței “Sunt de acord cu termenii si conditiile” reprezintă o acceptare din partea Clientului a ofertei Presatorului, în condițiile stipulate de art. 9 din Legea comerțului electronic 365/2002. Bifarea căsuței reprezintă o semnătură electronică, în sensul art. 4 pct. 3 din Legea semnăturii electronice nr. 455/2001, având aceeași valoare cu o semnătură olografă.
Definitii:
www.boosteat.com: site-ul de internet, precum și ansamblul serviciilor accesibile pe acest site web sau pe subdomeniile acestuia.
Serviciu: serviciile puse la dispoziție de Prestator prin intermediul site-ului www.www.boosteat.com, sub forma unui abonament lunar.
Client: persoana juridică care face o comandă pe site-ul www.www.boosteat.com sau se înregistrează ca utilizator.
Comanda: comanda de achiziționare a unuia sau mai multor servicii afișate pe site-ul www.www.boosteat.com, realizată de un client care își dorește să beneficieze de acel/acele servicii.
Vizitator: persoana fizică ce vizitează website-ul www.www.boosteat.com, fără a fi achiziționat servicii și fără să fi făcut o Comandă.
2. Obiectul și acceptarea prezentului Contract de prestări servicii
2.1. Prezentul Contract de prestări servicii este aplicabil tuturor comenzilor sau conturilor realizate prin intermediul www.www.boosteat.com. Clientul se obligă să ia la cunoștință de aceste condiții înainte de a realiza o comandă sau de a-și deschide un cont. Toate comenzile și deschiderea contului implică acceptarea de către Client a tuturor acestor condiții de prestări servicii. Acceptarea prezentului contract de către client se face prin bifarea căsuței „Sunt de acord cu termenii si conditiile”
2.2. Prestatorul își rezervă dreptul de a modifica prezentele condiții de prestări servicii în orice moment. Versiunea aplicabilă unei comenzi realizate este aceea în vigoare pe www.www.boosteat.com la momentul la care s-a plasat comanda de către client.
2.4. Serviciile pot fi accesate de pe o serie de interfețe precum: aplicații desktop ce se instalează pe sisteme de operare Windows, Mac și Linux, aplicații iOS și Android și web browser.
2.5. Lista prețurilor serviciilor oferite se poate gasi la adresa https://ro.www.boosteat.com/preturi si, dupa caz, de la un reprezentant al Prestatorului prin email sau telefonic. Prețul se va stabili de către Prestator în funcție de necesitățile Clientului și de perioada pe care se achita serviciul. Plata serviciilor de catre Client reprezinta acceptarea de către acesta a prețului oferit de Prestator.
2.6. Prin încheierea contractului, Clientul înțelege și confirmă faptul că alti utilizatori (firme) cu care Clientul a tranzactionat in platforma Boosteat vor fi constienti de faptul ca firma Clientului utilizeaza serviciul Boosteat.
2.7. Prezentul contract de prestări servicii este însoțit și trebuie interpretat împreună cu Politica de confidentialitate găsită la adresa
https://ro.www.boosteat.com/politica-de-confidentialitate
3. Durata contractului
3.1. Prezentul contract se încheie pe o perioada nedeterminată începând de la data plasării comenzii sau data creării contului, iar obligațiile părților intră în vigoare de la această dată.
3.2. Imediat ce se efectuează plata tipului de abonament ales, Clientul va avea acces la serviciile incluse în pachetul abonamentului din momentul confirmării plății de către Prestator. Anularea comenzii se poate efectua până în momentul efectuării plății. Orice erori survenite la comanda făcută de Client pot fi corectate până în momentul confirmarii plății de către Prestator printr-un email trimis la [email protected] sau nr. de telefon +40 771 645 029 de luni pana vineri intre orele 09:00 si 18:00.
3.3. În cazul în care Clientul nu notifică renunțarea la abonamentul ales cu minim 30 de zile calendaristice înainte de expirare termenului de valabilitate a abonamentului, în fiecare lună abonamentul se va prelungi automat fără nicio formalitate.
3.4. În cazul în care Clientul dorește modificarea tipului de abonament ales pe parcursul perioadei în care este activ un abonament anterior ales, acest lucru este posibil – schimbarea intrând în vigoare în termen de 2 zile lucrătoare de la efectuarea plății diferenței, în cazul upgrade-ului unui pachet, iar în cazul downgrade-ului unui pachet, intra în vigoare după ce expira perioada pentru care clientul a plătit deja și efectuează o nouă plată, pentru un pachet mai mic.
3.5. Prestatorul oferă posibilitatea de a testa gratuit serviciile Boosteat pe o perioadă de 30 de zile. După expirarea acestei perioade, Clientul poate să opteze pentru un abonament. În cazul în care nu mai dorește continuarea serviciilor, accesul va fi întrerupt definitiv.
3.6 Contul Clientului va fi sters automat dupa 1 an de la expirarea abonamentului sau in cazul in care Clientul nu a continuat cu un abonament platit, dupa 1 an de la expirarea perioadei de proba.
4. Valoarea contractului și efectuarea plății
4.1. Pentru serviciile prestate, Clientul va achita Prestatorului contravaloarea abonamentului, prevăzută în momentul finalizării comenzii.
4.2. Prestatorul va trimite notificări de plată regulate în conformitate cu tipul de abonament ales.
5. Disponibilitatea serviciilor afișate
5.1 Oferta Prestatorului cu privire la servicii și prețul acestora este valabilă atâta vreme cât este afișată pe www.boosteat.com. Prestatorul își va îndeplini obligațiile contractuale imediat ce clientul va efectua plata aferentă serviciului selectat.
5.2. Orice modificări ale tarifelor sau cu privire la disponibilitatea serviciilor vor fi comunicate prin email la adresa de contact a clientului din contul de utilizator sau prin intermediul aplicației cu cel puțin 30 de zile înaintea oricărei modificări. Serviciile de mentenanța ale aplicației sunt anunțate prin intermediul aplicației sau prin email.
5.3. Clientul este responsabil cu actualizarea datelor din contul de utilizator imediat ce intervin schimbări. Prestatorul nu își asumă responsabilitatea în cazul în care intervin prejudicii sau pagube de orice natură din cauza imposibilității de a accesa adresa de e-mail declarată în contul de utilizator.
5.4. Accesul la serviciile Boosteat este posibil până la renunțarea la serviciu și/sau ștergerea contului de Client, indiferent de progresul tehnologic sau modificări, cu excepția cazului în care Clientul nu își mai plătește abonamentul. Acest acces cuprinde și actualizări legislative pentru serviciile disponibile, cât și asistența pe întreaga perioadă de desfășurare a prezentului contract.
5.5. Prestatorul depune toate eforturile pentru a oferi permanent accesul la serviciile oferite, dar nu poate garanta disponibilitatea serviciului decât în măsură de 99%. Perioada de disponibilitate nu include perioadele de mentenanță anunțate în prealabil prin email sau în cadrul serviciului, însă include acele perioade de mentenanță neanunțate. Ca atare, având în vedere dependența serviciilor oferite de accesul la Internet, posibilele limitări tehnice și de sistem ce pot apărea, Prestatorul își asumă o obligație de diligență în ceea ce privește disponibilitatea serviciilor conform procentului de mai sus. Dacă Clientul nu a putut accesa serviciul din motive imputabile Prestatorul pentru o perioadă mai mare decât cea menționată mai sus, acesta poate cere rambursarea proporțională a abonamentului plătit pentru perioada în care serviciul nu a fost disponibil.
5.6. În condițiile în care serviciul dorit nu mai este disponibil, din motive imputabile Prestatorului, Clientul își poate exporta produsele și clienți în format tabelar. În condițiile în care serviciul dorit nu mai este disponibil, din motive imputabile Clientului (neplata, încălcarea acestui contract etc.), Prestatorul se va strădui, fără a garanta însă, să ofere Clientului acces pentru a își exporta nomenclatoarele de produse și clienți în format tabelar. Prestatorul nu își poate asuma vreo obligație legată de modul cum aceste date pot fi încărcate în alte sisteme informatice.
6. Drepturile și obligațiile părților
6.1. Drepturile și obligațiile Clientului
6.1.1. Clientul este unicul responsabil pentru întreg conținutul existent în contul său sau pentru orice încălcare a legii sau a drepturilor unei terțe persoane.
6.1.2. Clientul se obligă să folosească serviciile oferite de Prestator în deplină legalitate și cunoscând dispozițiile legale în vigoare cu privire la activitatea pe care o desfășoară.
6.1.3. Se obligă să respecte în totalitate prevederile legate de drepturile de autor și protecția datelor cu caracter personal în ceea ce privește datele introduse în sistem.
6.1.4. Își asumă întreaga răspundere pentru crearea, personalizarea, administrarea și gestionareaplatformei de ecommerce pusa la dispozitie de BOOST EAT SRL.
6.1.5. Clientul va procesa datele cu caracter personal conform prevederilor legale în vigoare și are obligația de a respecta legislația în acest domeniu, iar Prestatorul nu poate fi făcut responsabil pentru niciun fel prejudicii sau încălcări ale drepturilor terțelor persoane.
6.1.6. Are dreptul de a adăuga în sistemul informatic mai mulți utilizatori ai contului cu diverse drepturi de acces – în totalitate sau în parte – în contul său. De asemenea poate delega atribuțiile sale unuia sau mai multor utilizatori.
6.1.7. Înțelege și este de acord cu Termenii și Condițiile.
6.2. Drepturile și obligațiile Prestatorului
6.2.1. Prestatorul asigură:
accesul la platforma tehnica necesara pentru administrarea magazinului online pus la dispozitie prin intermediul platformei de ecommerce. Există și posibilitatea testării gratuite a serviciilor pe perioada a 30 de zile. După expirarea acestei perioade serviciul devine inactiv.
asistență de luni până vineri între orele 09:00 – 18:00 pentru probleme legate de aplicații.
backup al datelor
conectarea la sistem printr-un protocol sigur de comunicare (https)
sincronizarea datelor din contul de utilizator în așa fel încât să fie disponibile de pe orice tip de dispozitiv, de oriunde, prin accesul la Internet. Serviciile oferite nu funcționează sau funcționează în mod limitat în varianta offline.
6.2.2. www.www.boosteat.com acționează ca un găzduitor pentru conținutul adăugat de Client, în condițiile Legii 365/2002 privind comerțul electronic. În același timp, o parte limitată de date sunt stocate și pe calculatoarele Clientului. În schimb, datele nu sunt păstrate în browser sau pe mobil. Prestatorul nu își asumă responsabilitatea pentru pierderea parolelor de acces la contul de utilizator sau pentru activități ce pot compromite contul Clientului. În cazul în care Prestatorul primește o notificare cu privire la existența unor servicii cu o aparență nelegală realizată de către Client, își rezervă dreptul de a suspenda contul de utilizator sau bloca accesul la acesta.
6.2.3. Fiecare Client va avea un sistem de utilizatori cărora li se vor putea configura un anumit set de drepturi. Clientul poartă întreaga responsabilitate în cazul în care utilizatorii aprobați de către Client încalcă dispozițiile documentelor precizate la punctul 2.6 al prezentului contract sau se angajează în activități ilegale sau imorale.
6.2.6. Prestatorul nu monitorizează și nu exercită nici un control asupra datelor și documentelor Clientului.
6.2.7. Prestatorul oferă un drept de utilizare (licență) neexclusivă și nelimitată în timp și spațiu pe perioada abonamentului, pentru folosirea serviciilor oferite.
6.2.8. În cazul în care uptime-ul este sub 99% vom oferi despăgubiri procentuale din valoarea abonamentului conform articolului 5.5.
6.2.9 Prestatorul are dreptul de a colecta date anonime despre modul de utilizare a serviciilor sale si de a le face publice în mod agregat.
7. Înregistrare, parole și responsabilități
7.1. Înregistrarea unui cont se face în mod gratuit și permite testarea serviciilor pentru 30 de zile. Prestatorul recomanda utilizatorilor inregistrati să nu dezvăluie nimănui parolele de acces.
7.2. Din păcate, nicio transmisie de date prin intermediul internetului nu poate fi garantată a fi 100% sigură. În consecință, în ciuda eforturilor noastre de a vă proteja informația și de a folosi protocoale securizate de transmitere a informației (https), Prestatorul nu poate asigura sau garanta securitatea informațiilor transmise de Client către Prestator. Așadar, orice informație trimisă către Prestator se va face pe riscul Clientului.
7.3. Orice acces neautorizat la elementele nepublice ale site-ul www.www.boosteat.com sau accesul altor persoane în afara celor autorizate la un cont Boosteat reprezintă infracțiunea de acces fără drept la un sistem informatic și va fi sancționată conform legislației române în vigoare.
8. Răspunderea contractuală
8.1. Clientul garantează datele introduse și poartă întreaga responsabilitate pentru felul și scopul în care utilizează serviciile puse la dispoziție de Prestator precum și pentru felul în care configurează sistemul de utilizatori ce au acces la contul Clientului și comportamentul acestora.
8.2. Clientul este singurul responsabil cu privire la introducerea informațiilor într-un mod corect și complet, precum și cu păstrarea acurateții informațiilor sau a actualizării lor in contul Boosteat.
8.3. Prestatorul nu poate fi ținut răspunzător în cazul în care Clientul se folosește de aplicațiile și serviciile puse la dispoziție în scopuri ilegale sau imorale.
8.4. Clientul este de acord că este singurul responsabil și va despăgubi Prestatorul pentru orice pagubă, costuri sau limitări de profit care apar ca urmare a oricăror acțiuni frauduloase din partea acestuia. Prin prezentul document, Clientul înțelege și acceptă faptul că Prestatorul va transmite datele acestuia către organele de anchetă, în cazul în care legea îl obliga sa facă acest lucru.
8.5. Deși în fiecare moment face eforturi în vederea asigurării calității și corectitudinii mesajelor publicate în site, Prestatorul nu poate garanta, expres sau implicit, în privința conținutului, a software-ului ori a produselor și serviciilor publicate sub egida sa. Prestatorul nu își asumă răspunderea, în nici o situație, pentru nici o daună sau eroare pricinuită direct sau indirect, pentru nici o lipsă de profit directă sau indirectă (incluzând, dar fără a se limita la această enumerare: daune pentru pierderea profitului, întreruperea unor afaceri, sau alte daune pecuniare), suferite ca urmare a utilizării sau a întreruperii utilizării ori a lipsei regularității informațiilor și serviciilor furnizate de site.
9. Încetarea contractului
9.1. Prezentul contract încetează în următoarele cazuri:
părțile convin de comun acord încetarea contractului;
neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă repetată a obligațiilor contractuale de către una din părți;
decizia unilaterală a uneia dintre părți, transmisă în scris celeilalte părți; recepția notificării de încetare trebuie să aibă loc cu minimum 30 zile calendaristice înainte de data stabilită pentru încetarea colaborării;
în caz de dizolvare, lichidare, faliment, retragerea autorizației de funcționare a unuia din contractanți, caz în care părțile vor fi ținute a îndestula datoriile uneia către alta, datorii rezultate până la momentul intervenției cauzei de dispariție.
10. Exonerarea de răspundere
10.1. Prestatorul nu va răspunde pentru niciun prejudiciu material sau moral, orice pagubă sau costuri ce pot interveni din întârzierea plăților ce sunt în sarcina Clientului, precum și încălcarea de către acesta a oricăror obligații legale dacă nu sunt din vina Prestatorului.
11. Confidențialitate
11.1. Nici una din Părţile contractante nu are dreptul, fără acordul scris prealabil al celeilalte Părţi:
de a face cunoscută orice informație confidențială unei terţe părţi, în afara acelor persoane implicate în derularea şi executarea contractului;
de a utiliza orice informaţie confidențială sau la care are acces în perioada de derulare a contractului, în alt scop decât acela de a-şi executa obligaţiile asumate. Toate informațiile confidențiale trebuie marcate ca atare de partea care le invocă a fi confidențiale.
11.2. Restricţia prevăzută anterior nu va fi aplicabilă dacă:
informaţia era cunoscută părţii contractante înainte ca ea să fi fost primită în executarea prezentului contract;
informaţia era accesibilă publicului;
partea în cauză a fost obligată în conformitate cu dispoziţiile legale să dezvăluie informaţiile în cauză.
12. Forța majoră
12.1. Forța majoră exonerează de răspundere părțile, în cazul neexecutării parțiale sau totale a obligațiilor asumate prin prezentul contract. Prin forța majoră se înțelege un eveniment independent de voința părților, imprevizibil și insurmontabil, apărut după încheierea contractului și care împiedică părțile să execute total sau parțial obligațiile asumate.
12.2. Partea care invocă forța majoră are obligația să o aducă la cunoștința celeilalte părți, în scris, în maximum 5 zile de la apariție.
12.3. Partea care invocă forța majoră are obligația să aducă la cunoștință celeilalte părți încetarea cauzei acesteia în maximum 15 zile de la încetare.
12.4. Dacă aceste împrejurări și consecințele lor durează mai mult de 2 luni, fiecare partener poate renunța la executarea contractului pe mai departe. În acest caz, nici una din părți nu are dreptul de a cere despăgubiri de la cealaltă parte, dar ele au îndatorirea de a-și onora toate obligațiile până la această dată.
13. Legea guvernantă
13.1. Drepturile și obligațiile părților impuse de prezentul contract, precum și toate efectele juridice pe care acesta le produce vor fi interpretate și guvernate de legea română în vigoare.
13.2. Orice litigiu care are ca obiect acest acord va fi soluționat pe cale amiabilă, iar în cazul în care soluționarea amiabilă nu este posibilă va fi adus spre soluționare în fața unui arbitru. În condițiile în care părțile nu cad de acord asupra numirii unui arbitru în termen de 15 zile de la notificarea litigiului, competența va reveni instanțelor românești de la sediul Prestatorului.
14. Dispoziții finale
14.1. Părțile declară că au negociat toate clauzele prezentului contract și acestea sunt acceptate în mod expres prin semnarea contractului, orice înțelegere anterioară neproducând efecte juridice între acestea.
14.2. Prestatorul isi rezervă dreptul de a actualiza și modifica periodic acesti termeni. În astfel de cazuri, vom informa Clientul în avans, prin postarea acestei politici pe website cu 15 de zile înainte de intrarea sa în vigoare, motiv pentru care rugam Clientul sa verifice periodic continutul acestui document.
14.3. Orice notificare către Prestator trebuie trimisă electronic la adresele de email [email protected] si [email protected].
Prezentul contract este disponibil la adresa https://ro.www.boosteat.com/termeni-si-conditii
Anexa 1 – prelucrarea datelor personale de către www.boosteat.com conform GDPR
Contract prelucrare date personale Operator (Beneficiar) – Imputernicit (BOOST EAT S.R.L.)
Prezenta Anexa prevede regulile specifice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal trimise de catre Beneficiar, in calitate de Operator, catre SC BOOST EAT SRL, in calitate de Imputernicit in conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date (denumit in continuare „GDPR”), ca si orice legislatie nationala subsecventa cu privire la domeniul protectiei datelor cu caracter personal.
Partile au convenit incheierea prezentei Anexe, parte integranta din Contract, prin care se stabilesc urmatoarele:
1. Definitii
În cuprinsul acestei anexe termenii folosiți vor fi interpretați în conformitate cu GDPR, iar acolo unde este cazul, termenii folosiți vor avea definițiile stipulate de art. 4 din GDPR.
2. Obiectul prelucrarii
Obiectul prelucrarii datelor personale il reprezinta prelucrarea de catre Imputernicit a datelor personale trimise de catre Operator in scopul furnizarii serviciilor stipulate in contractul principal de servicii Boosteat.ro. Persoana imputernicita va actiona doar in baza instructiunilor/solicitarilor scrise ale operatorului.
3. Tipurile de date cu caracter personal care fac obiectul prelucrarii
3.1. Datele personale puse la dispozitie de catre Operator prelucrate in temeiul acestui contract sunt:
a) Date personale: nume si prenume, adresa de email, telefon, adresa. In functie de dorinta Operatorului, se colecteaza si date cu caracter special: cont bancar, CNP, seria si numarul actului de identitate;
b) Utilizator de email, parole, adresele de email pe care se transmit informatii.
3.2 Categorii de persoane vizate sunt:
– angajați ai Operatorului
– clienti ai Operatorului
4. Durata prelucrarii
4.1. Datele cu caracter personal vor fi prelucrate pe intreaga perioada de timp cat Contractul incheiat intre parti va fi in vigoare.
4.2. Datele cu caracter personal trebuie pastrate intr-o forma care permite identificarea persoanelor vizate pe o perioada care nu depaseste perioada necesara indeplinirii scopurilor in care sunt prelucrate datele; datele cu caracter personal pot fi stocate pe perioade mai lungi in masura in care acestea vor fi prelucrate exclusiv in scopuri de arhivare in interes public, in scopuri de cercetare stiintifica sau istorica ori in scopuri statistice, in conformitate cu Art.89/Alin.(1) din GDPR, sub rezerva punerii in aplicare a masurilor de ordin tehnic si organizatoric adecvate prevazute in GDPR in vederea garantarii drepturilor si libertatilor persoanei vizate (“limitari legate de stocare”).
5. Categoriile de persoane vizate. Dreptul de proprietate asupra datelor cu caracter personal
5.1. Categoriile de persoane vizate sunt:
a) angajati ai Operatorului;
b) clienti ai Operatorului.
5.2. Operatorul este si va ramane proprietarul datelor cu caracter personal ce fac obiectul prezentei Anexe.
6.1. Pentru sub-imputerniciti viitori, Imputernicitul primeste o autorizare generala de a subcontracta cu orice alt furnizor din U.E., EEA sau tara cu nivel adecvat de protectie recunoscut prin decizie a Comisiei Europene, care este necesar pentru anumite parti ale procesarii datelor conform prezentului contract care ofera un nivel de securitate adecvat, cel putin la nivelul prezentului contract. Aceasta autorizare include obligatia de informare a Operatorului, printr-un mesaj prin contul de pe site-ul Imputernicitului sau prin email. Operatorul are posibilitatea de a formula obiectii in termen de 2 (doua) zile lucratoare.
6.2. De asemenea Imputernicitul poate trimite datele prelucrate de Operator catre alti imputerniciti ai Operatorului (cum ar fi de exemplu procesatorii de plati) doar daca exista un contract intre Operator si acesti alti imputerniciti, ca si cererea Operatorului catre Boosteat de a trimite datele catre acest imputernicit.
7. Drepturile si obligatiile Operatorului
7.1. Drepturile si obligatiile Operatorului sunt urmatoarele:
a) Dreptul sa primeasca informatii de la Imputernicit sau sa verifice prin auditor mandatat daca Imputernicitul are si pune in aplicare masuri tehnice si organizatorice adecvate, astfel incat prelucrarea sa respecte cerintele prevazute de GDPR; verificarea va avea loc in baza unei notificari scrise prealabile, transmisa cu cel putin 14 (paisprezece) zile lucratoare inainte de efectuarea verificarii;
b) Dreptul sa primeasca asistenta din partea Imputernicitului, in special pentru indeplinirea obligatiei sale de a raspunde cererilor persoanelor vizate cu privire la exercitarea drepturilor lor prevazute de GDPR;
c) Dreptul de a face obiectiuni cu privire la alti sub-imputerniciti conform art. 6.1;
d) Sa respecte obligatiile sale conform GDPR in calitate de Operator cu privire la datele cu caracter personal colectate sau prelucrate de Imputernicit, pe seama sa;
e) Obligatia de a face informarea persoanelor vizate conform GDPR, inclusiv in ceea ce priveste informarea cu privire la prelucrarea datelor de catre Imputernicit in temeiul acestui contract;
f) Obligatia sa raspunda exclusiv de stabilirea temeiului legal pentru prelucrarea datelor cu caracter personal ce face obiectul prezentului contract;
g) Obligatia de a implementa masuri tehnice si organizatorice adecvate conform GDPR, inclusiv securizarea transferului datelor de la persoanele vizate catre Imputernicit;
h) Operatorul intelege ca din momentul stergerii datelor dupa incheierea prestarii serviciilor de catre Imputernicit conform obligatiilor GDPR si a art. 8 a acestei anexe, datele nu mai pot fi recuperate si este intreaga responsabilitate a Operatorului sa se asigure ca si-a facut o copie completa a acestora;
i) In toate situatiile in care Operatorul este cel care trebuie sa execute o obligatie, cum este, spre exemplu, informarea persoanei vizate cu privire la incalcarea securitatii datelor cu caracter personal, Imputernicitul nu poate fi tinut de inactiunile Operatorului din sfera acelei obligatii.
8. Drepturile si obligatiile Imputernicitului
8.1. Imputernicitul si inclusiv sub-imputernicitii Boosteat.ro se obliga fata de Operator sa se conformeze si sa demonstreze conformitatea cu principiile legate de prelucrarea datelor cu caracter personal, dupa cum urmeaza:
a) Obligatia sa informeze Operatorul, in cazul in care, in opinia Imputernicitului, o instructiune incalca GDPR si/sau alta dispozitie legala privind prelucrarea datelor cu caracter personal;
b) Obligatia sa asigure securitatea datelor cu caracter personal prelucrate in numele Operatorului in conformitate cu art 32 din GDPR;
c) Obligatia de a informa Operatorul fara intarzieri nejustificate de o incalcare a securitatii datelor personale ale Operatorului pe parcursul prelucrarii realizate de catre Imputernicit;
d) Obligatia de a asista Operatorul cu toate informatiile necesare in vederea notificarii, daca este cazul, catre Autoritatea competenta pentru incalcarea securitatii datelor, dar fara a se substitui Operatorului in obligatia sa de notificare;
e) Obligatia de a acorda asistenta Operatorului sa asigure respectarea obligatiilor prevazute la articolele 32-36 din GDPR;
f) Obligatia de a asista Operatorul pentru solutionarea cererilor persoanelor vizate sau de a transmite Operatorului orice cerere primita de la persoanele vizate, in legatura cu datele personale care au fost colectate si prelucrate de Imputernicit, in termen de maxim 5 (cinci) zile calendaristice de la primirea acesteia. Aceasta asistenta nu se aplica in situatia in care Operatorul are deja in instrumentele tehnice furnizate de catre Imputernicit posibilitatea de a solutiona direct cererea persoanei vizate (de ex. Dreptul la acces – unde Operatorul are deja toate informatiile cu privire la ce date colecteaza);
g) Obligatia sa nu transmita date cu caracter personal si/sau informatii confidentiale, ce pot fi date cu caracter personal, despre care a luat cunostinta in timpul executarii contractului;
h) Obligatia sa asigure instruirea personalului autorizat sa prelucreze datele cu caracter personal, cu privire la confidentialitatea acestor date;
i) Obligatia sa includa obligatii de confidentialitate catre angajati si sub-imputerniciti;
j) Dreptul sa dezvaluie anumite date cu caracter personal in virtutea unei obligatii legale sau a unei alte conditii prevazute de legislatie la solicitarea unei autoritati, institutii publice sau instante judecatoresti.
k) Dreptul de a recruta sub-imputerniciti conform art. 7 sau in situatia in care a primit aprobare din partea Operatorului;
l) Dreptul la acoperirea costurilor generate de asigurarea asistentei Operatorului, de catre Operator, in situatiile prevazute de GDPR conform art. 8, daca acestea depasesc costul lunar al serviciilor prestate de catre Imputernicit;
m) Dreptul de a folosi informatii statistice anonimizate ca urmare a activitatilor prestate ca urmare a acestui contract sau a intregii sale activitati;
n) Obligatia de a sterge toate datele colectate ca urmare a acestui contract in calitate de Imputernicit in termen de maxim 6 (sase) luni de la incetarea contractului dintre cele doua parti;
o) Imputernicitul nu poate stabili scopuri sau mijloace de prelucrare a datelor cu caracter personal, acestea fiind stabilite exclusiv de catre Operator.
9. Raportarea incalcarii securitatii datelor cu caracter personal
9.1. Imputernicitul se obliga sa notifice Operatorul orice incalcare a securitatii datelor cu caracter personal, in termen de 24 (douazecisipatru) de ore de la data la care a luat la cunostinta de existenta acesteia si sa transmita Operatorului un formular pentru raportarea incalcarii, furnizand acestuia cat mai multe informatii despre respectiva incalcare a securitatii datelor cu caracter personal.
9.2. Imputernicitul garanteaza ca va informa Operatorul despre orice evolutii noi legate de incident si despre masurile pe care le ia in legatura cu acesta, consultand Operatorul, pentru a limita consecintele incidentului si pentru a preveni reaparitia acestuia.
9.3. In ceea ce priveste fiecare incalcare, Imputernicitul va ajuta Operatorul in orice mod, care va include furnizarea de informatii suficiente, precum si sprijin in investigatiile efectuate de catre autoritatea de reglementare, cu scopul de a remedia si de a investiga incalcarea, de a preveni viitoare incidente, de a limita impactul incidentului asupra partilor implicate si/sau a limita prejudiciul produs Operatorului, ca o consecinta a incalcarii securitatii.
9.4. Fara a aduce atingere celor de mai sus, Imputernicitul este obligat sa mentina o lista a fiecarei incalcari a datelor cu caracter personal. Lista va fi trimisa catre Operator la prima solicitare a acestuia, in termen de 24 (douazecisipatru) de ore, in masura in care se refera la datele cu caracter personal prelucrate de catre Imputernicit in numele Operatorului. In acest sens, Imputernicitul se obliga ca listele trimise Operatorului sunt complete si corecte.
10. Limitarea raspunderii
10.1. Operatorul este de acord sa exonereze Imputernicitul de orice raspundere pentru pagubele ce ar putea decurge din:
a) nerespectarea contractului din cauza unor evenimente ce exced oricarei răspunderi a Imputernicitului;
b) respectarea instructiunilor Operatorului sau nerespectarea instructiunilor Operatorului justificata in prealabil printr-o notificare referitoare la nelegalitatea ei;
c) lipsa sau vicierea acordului persoanelor vizate sau a utilizarii unui temei legal gresit de catre Operator;
d) nerespectarea contractului din cauza unor actiuni ale Operatorului.
11. Interpretarea clauzelor si a termenilor prezentei Anexe. Clauzele standard
11.1. Toate clauzele prezentei Anexe se vor interpreta in spiritul si conform definitiilor mentionate la Articolul 1.
11.2. Clauzele standard ce urmeaza a fi emise in aplicarea GDPR de catre Comisia Europeana si, dupa caz, de autoritatea de supraveghere competenta, devin parte integranta a prezentei Anexe, fiecare Parte avand obligatia de a lua la cunostinta aceste prevederi, inclusiv cu referire la modificarile ulterioare.
12. Autoritatea de Supraveghere
12.1. Partile agreeaza ca autoritatea de supraveghere convenita este Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal.
13. Alte prevederi
13.1. Raportarea oricarui incident de incalcare a securitatii datelor cu caracter personal se realizeaza pe [email protected] sau pe adresa sediului social a Boosteat.ro, mentionata in Contract.